Internet Casino Österreich Mit Echtgeld Casino Online Spiele
Taina întâlnirii cu Duhovnicul
Zbor, zbor înalt… Ce poate fi zborul înalt altceva decât zborul spre veșnicia cerului, zborul către Dumnezeul ce locuiește în inima noastră, acolo unde Și-a așezat, blând și smerit, sfânta Sa Împărăție, pe care cu infinită dragoste ne-a dăruit-o nouă, tuturor? Pe toți ne așteaptă Domnul să zburăm acolo și să viețuim împreună cu El în iubire veșnică. Să începem, deci, a zbura în înaltul dinlăuntrul nostru!
Cu ani în urmă eram tristă, foarte tristă, și chiar nu știam de ce sunt așa. Nu mă mai regăseam în nimic, mă simțeam pierdută de tot, chiar moartă sufletește. Îmi simțeam aripile frânte, până când a apărut în viața mea Cineva care mi-a alinat suferința și mi-a dat putere să lupt și să zbor. Cu câteva zile înainte mă uitasem îndelung la o icoană a Mântuitorului în care L-am simțit că este viu. Am plâns atunci și am zis: „Tu ești Viu! Tu exiști!”, dar foarte curând mi-au venit alte gânduri și mi-am spus că doar mi s-a părut.
Nu-L cunoșteam pe Hristos, nu credeam în El, ci doar în Dumnezeu Tatăl. Dacă se poate spune că mai credeam… Urmam o altă cale, nu bună, de spiritualitate orientală, și se cam încețoșase puțina mea credință pe care o aveam din copilărie. Am suferit enorm! Am trăit un întuneric imens al însingurării, al egoismului și al mândriei exagerate! Pe calea spirituală pe care o urmam, mă credeam a fi „dumnezeu”. Era o cale ce părea plină de lumină, dar care s-a dovedit a fi numai și numai întuneric. Această grandomanie a fost foarte compatibilă cu o viitoare boală psihică, din pricina căreia am suferit cumplit. Dar bine că mi-a dat Dumnezeu boala, pentru că așa m-am apropiat și mai mult de El, și nu doar eu, ci și soțul meu, care mi-a rămas alături în condiții foarte grele.
Multă, multă suferință, dar și multă, multă mângâiere de la Dumnezeu… S-a împletit Groaznicul și Urâtul cu Prea-Frumosul, cu Prea-Minunatul, cu Iubirea cea fără margini primită de la bunul Dumnezeu! Când deja ajunsesem la capătul puterilor, El mi S-a făcut cunoscut, cu marea Sa dragoste. Am mers, ca ultimă șansă, la un preot pe care Dumnezeu mi l-a dăruit și care, prin puține cuvinte, m-a ajutat enorm. Cu siguranță, au fost mult mai multe cuvinte dăruite rugăciunii pentru noi, cei ce ne-am încălzit ca niste copii fericiți sub aripile lui duhovnicești, pline de nădejde și bucurie molipsitoare!
După această întâlnire minunată cu duhovnicul meu, am primit Sfânta Împărtășanie, deși atunci, pentru păcatele mele cele mari, după anumite canoane ar fi trebuit să mai aștept mult. Dar Dumnezeul cel mult-milostiv și mult-iubitor a dorit să mi Se dăruiască, iar eu m-am umplut de bucurie! Dar mai mult m-am bucurat cu o bucurie de nedescris, necunoscută până atunci, când Hristos Mântuitorul mi S-a făcut cunoscut cu marea Sa iubire, o iubire altfel decât toate iubirile cunoscute. El, Soarele ființei mele, îmi lumina cerul inimii cu multa Sa dragoste…
Am plâns, am plâns mult de fericire. Am crezut apoi că eu nu merit această dragoste a lui Dumnezeu. Acum am înțeles că Dumnezeu m-a primit și pe mine la masa Lui cerească așa cum îi primea pe vameși și pe păcătoși. Pentru păcatele mele cele mari, Dumnezeu a dorit să-L cunosc mai mult, pentru că altfel m-aș fi pierdut în tristețea veșnică și aș fi făcut și alți oameni să se piardă… Ferească Dumnezeu! Acum, mai mult ca niciodată, îmi dau seama că nu merit nimic, că, pentru faptele mele, nu sunt vrednică de nimic bun, dar milostivirea Lui cea mare mă face să nădăjduiesc la mai bine. Și nu neapărat pentru mine, cât pentru toți oamenii, pentru că toți suntem fiii Lui cei rătăciți, și Domnul nu vrea deloc să piardă pe nici unul dintre noi.
Așa m-a mângâiat bunul Dumnezeu în tristețea mea. Printre gândurile delirante, El era nădejdea mea, El ‒ bucuria mea, El ‒ alinarea mea, El ‒ iubirea pentru care nu dădeam deloc ascultare gândurilor celor mai urâte, deși îmi era foarte greu. Aș fi fost demult plecată din această lume dacă nu era El.
***
„Un zid gros îmi apasă sufletul. Aș vrea să plâng, dar nu pot. Veninul curge în mine. Privesc tristețe, miros tristețe, simt tristețe, trăiesc tristețe…”. Așa scriam într-o pagină de jurnal acum vreo trei ani. Așa mă simțeam atunci, dar tot atunci Hristos îmi făurea aripi din dragostea Sa și mă făcea să zbor. Cu adevărat mă făcea să zbor! Eu nu știam să lupt deloc înainte. Pentru nimic nu luptam. Eram un om foarte slab, renunțam foarte repede. Dar, pentru iubirea cea veșnică a lui Dumnezeu, am învățat să lupt și să mă ridic. Doar am aripi, doar Îl am pe El!
M-am schimbat mult de tot pentru El. Sunt alt om. Îmi era tare frică de întuneric, de moarte și de tot ce aducea ea. Moarte trăită înainte de a muri trupește. Îmi era frică de tot ce mă înconjura, dar tot pentru El, eu, cea fără de curaj, am prins curaj și m-am lansat în zbor prin adâncul ființei mele. Pentru El am zburat prin văi adânci pline de tristețe, pline de întuneric, de patimi, de deznădejde, de frică paralizantă, de găuri negre, fără fund… Găuri la capătul cărora am găsit un adânc nesfârșit de Lumină! El, Lumina, era acolo și mă aștepta demult. El, Lumina, nu m-a părăsit niciodată. El, Lumina, m-a înviat din moartea în care zăceam asemenea fiului risipitor ce se hrănea din mâncarea porcilor. Așa și eu…
Am învățat să zbor cu El și pentru El în adâncul ființei mele cel plin de primejdii, capcane, întuneric, luându-mi acoperământ pe Dumnezeul cel blând și mult-milostiv. Așa am învățat că zborul înalt te trece prin multe probe de foc. Și totuși, acest zbor înalt nu e așa cum am crezut eu. Parcă ar fi o cădere, o adâncă cădere… Cădere din înălțimile mândriei și ale egoismului în săraca, dar atât de bogata smerenie. Am înțeles că zborul înalt este înalt atunci când cobor în adâncul cel mai sărac al inimii mele și mă văd exact așa cum sunt. Iar de acolo, foarte sfios, Îi spun lui Dumnezeu: „Asta sunt, Doamne! Nu am nimic bun! Fă din mine omul care vrei Tu să fiu!”.
Acesta-i zborul înalt, care nu-i deloc comod! Dar ce mai contează atunci când vezi și simți că în sfârșit ai ajuns Acasă? Mai contează ceva? Nu! Rămâne doar iubirea Lui cea veșnică și atât!
Fă-mă, Doamne, să zbor mereu și mereu în adâncul și în înaltul cel sărac al ființei mele și, de acolo, Doamne, zboară-mă Tu veșnic în înaltul iubirii Tale ce cuprinde totul!
Dar nu vreau să zbor singură. Zboară-ne, Doamne, pe toți! Pe toți, Doamne! Amin.
Iulia Enache
Năvodari, Constanța
Premiul I la concursul de eseuri al lunii februarie 2020
Articol publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 164 (septembrie 2022)
Revista poate fi achiziționată din:
- Platforma digitală – în format digital online
- Magazin România – în format tipărit, cu livrare în România
- Magazin străinătate – în format tipărit, cu livrare în străinătate
De asemenea, te poți abona la revistă, individual (un singur abonament) sau colectiv (până la 10 abonamente la aceeași adresă – reducere de până la 40%) pe un an sau pe șase luni